Ghidul dumneavoastră pentru înțelegerea stadiilor cariilor dentare

V-ați întrebat vreodată de ce medicul stomatolog promovează în mod constant practici și produse pentru a preveni acumularea plăcii bacteriene pe dinți? Motivul este simplu: Cariile dentare încep cu placa, o peliculă subțire de bacterii care se acumulează continuu pe dinți.

 

Dacă nu este îndepărtată regulat, placa bacteriană sau biofilmul face ravagii în gură, într-o evoluție continuă:

 

1. Bacteriile din placa bacteriană se hrănesc cu zahărul și zaharurile în general producând acizi.

2. Dacă sunt lăsați să se acumuleze, acizii deteriorează treptat smalțul dinților – îl demineralizează - și conduc la apariția cariilor.

3. Dacă nu sunt tratate, cariile se agravează în timp. Stadiile mai avansate ale cariilor dentare necesită tratamente mai complexe.

 

Pe măsură ce placa bacteriană se acumulează și procesele de demineralizare avansează, se intră în diferitele stadii ale cariei dentare. Aflați cum puteți coopera cu medicul stomatolog și pentru a stopa acumularea plăcii bacteriene și apariția cariilor dentare.

Primele semne ale unei carii dentare

 

În primele etape de evoluție ale cariilor dentare, acestea pot arăta ca o pată albă pe dinte. Această decolorare apare atunci când smalțul își pierde din duritate (se demineralizează).

 

Din păcate, deoarece cariile dentare precoce (pete) pot să nu fie însoțite de niciun simptom, detectarea poate avea loc numai în timpul unui control stomatologic atent sau al auto-examinării în oglindă efectuate de către pacient. De aceea, este important să programați vizite regulate la stomatolog.

 

Înainte de a dezvolta o cavitate carioasă din această etapă incipientă de pată, există șansa de stopare sau chiar de inversare a procesului (remineralizare). Pentru a realiza acest lucru, medicul stomatolog poate recomanda tratamente pentru:

  • Întărirea (remineralizarea) smalțului dinților cu un produs special ce conține fluor în concentrații profesionale aplicat local (topic) în cabinet.
  • Protejarea dinților cu un produs precum materialul de sigilare, procedură numită sigilare, care se efectuează la copiii cu dinți proaspă erupți, dar uneori și la adulți.

Stadiile cariilor dentare

 

Dacă nu vă adresați imediat medicului pentru tratarea cariilor dentare, s-ar putea să aveți nevoie ulterior de tratament stomatologic mai complex, să apară durere și alte simptome.

 

În funcție de faza de evoluție a cariei, există tratamente disponibile în cabinetul stomatologic.

 

Dacă nu sunt tratate (remineralizate), cariile dentare în stadiu incipient (de pată), smalțul care își pierde duritatea începe să se descompună, rezultând o cavitate carioasă.

 

În acest punct, procesul de deteriorare a dintelui nu mai poate fi inversat – se mai poate trata doar cu freza și material de obturație (plombă). De aceea este important să nu așteptăm apariția cariilor cavitare, medicul stomatolog vă poate ajuta să preveniți apariția cariilor prin diferite tratamente, chiar de la stadiul de pată albă de demineralizare.

 

Dacă credeți că aveți o carie, consultați imediat medicul stomatolog. Tratamentul depinde de dimensiunea și localizarea cariei.

 

Stomatologul vă poate recomanda o obturație (plombă), care presupune îndepărtarea porțiunii cariate a dintelui și refacerea zonei cu un material special. În cazul cariilor mai mari pot fi necesare coroane, niște cape de culoarea dintelui care acoperă complet dinții.

 

Caria care a ajuns în dentină (stratul de sub smalțul dentar): Dacă este lăsată netratată, caria poate avansa mai adânc în dinte. Ar putea ajunge la dentină, stratul moale și sensibil al dinților de sub smalț.

 

Nu este de dorit ca distrugerea dentinei să se răspândească și mai mult. Dacă se întâmplă acest lucru, caria în dentină poate ajunge la pulpă, la nervul dintelui și la vasele de sânge din interiorul dintelui.

 

Cel mai frecvent simptom al unui dinte cariat într-un stadiu avansat este durerea severă de dinți. Alte simptome pe care le puteți observa includ inflamația/umflarea gingiilor, durere la atingere, apariția puroiului sau fistula (răni deschise în gură prin care se elimină puroiul), respirație urât mirositoare, durere la cald sau frig, durere fulgerătoare sau pulsatilă la mestecat, , umflarea maxilarului superior sau inferior, înroșirea gurii sau a feței, umflarea ganglionilor din zona gâtului, greață și febră în stadii grave. Acestea sunt complicații ale cariilor avansate.

Complicațiile cariilor netratate

 

Dacă simptomele cariilor netratate sunt neplăcute, complicațiile rezultate pot implica intervenții chirurgicale sau alte tratamente invazive.

 

Lăsate netratate, cariile dentare severe pot cauza o infecție. Un abces dentar este un buzunar de puroi asociat cu un dinte cu carie avansată. De cele mai multe ori, este un abces periapical. Abcesul periapical este consecința unei infecții prelungite la vârful rădăcinii unui dinte cariat.

 

Semnele și simptomele frecvente ale abcesului includ durere pulsatilă și umflătură, căldură în jurul zonei și, uneori fistula prin care se drenează puroiul. Prin urmare, tratamentul în timp util este important pentru a preveni răspândirea puroiului în structurile vitale din jur și complicațiile grave.

 

Pierderea dinților este o altă posibilă complicație a cariilor netratate.

Prevenirea cariilor dentare

 

Din fericire, puteți reduce riscul de apariție a cariilor prin schimbări ale stilului de viață.

 

Începeți o rutină de igienă orală corectă: Este nevoie de doar cinci minute pe zi pe care să le dedicați dinților.

  • Periați-vă dinții de cel puțin două ori pe zi cu pastă de dinți cu fluor.
  • Folosiți ață dentară cel puțin o dată pe zi.
  • Clătiți cu o apă de gură cu fluor, mai ales dacă medicul stomatolog vă recomandă.

 

Consumați o dietă sănătoasă pentru dinți: Sănătatea orală este legată de alimentație în multe feluri, de exemplu, alimentația influențează dezvoltarea craniofacială, cancerul oral și bolile infecțioase orale. Există o nevoie de a înțelege relațiile dintre nutriție și sănătatea orală și de a aplica aceste cunoștințe pentru a îmbunătăți îngrijirea personală.

 

  • Mâncați fructe și legume, în special cele bogate în fibre, pentru a asigura un flux de salivă sănătos.
  • Consumați produse lactate, cum ar fi brânză, iaurt și lapte. Un alt generator de salivă, lactatele, furnizează și vitaminele și mineralele necesare pentru smalțul dinților.
  • Evitați alimentele cu zahăr, cum ar fi prăjiturile și fursecurile. Nu le puteți evita? Atunci mâncați-le în timpul meselor când gura produce mai multă salivă, ceea ce ajută la reducerea acidului (nu ca gustări separate). De asemenea, periați dinții după ce consumați aceste alimente.
  • Evitați alimentele bogate în amidon, cum ar fi chipsurile, care se pot prinde de dinți și pot contribui la formarea plăcii. Nu le puteți evita? Știți ce aveți de făcut: periați dinții după ce le mâncați.

 

Solicitați medicului stomatolog mai multe informații despre alegerile alimentare sănătoase pentru dinți.

 

Mergeți periodic la controale stomatologice. După cum ați citit, aceste vizite sunt esențiale pentru ca medicul stomatolog să poată identifica cariile dentare în stadiu incipient și să le trateze înainte ca acestea să se agraveze.

 

Cu toate acestea, dacă bănuiți că aveți o carie, consultați imediat medicul stomatolog. Îngrijirea orală în primul stadiu de dezvoltare a cariilor dentare este esențială pentru sănătatea dumneavoastră generală.

Mai multe articole